Ajutor pentru o casa – caz umanitar

Am primit un mail de la tanarul de mai jos care mi-a cerut sa-i fac publica povestea. Orice ajutor e binevenit!

house-300x300

Bună ziua , numele meu este Narcis Ioance și sunt din Tg. Ocna ( BC )

Doresc să vă prezint cazul meu  pentru care am nevoie de ajutorul vostru .
M-am născut în anul 1993 de atunci „ tatăl ” a început să ne terorizeze, tot timpul venea beat acasă și incepea să se lege de orice numai să iasă scandal.

Am trecut prin bătăi cu topoare, cuțite, a vrut să dea foc la o butelie, când eram mic m-a alergat cu lopata să mă omoare si de atunci am o problemă la vorbit, si multe alte scene de „ groază ”.

Timpul a trecut, mama tot spera că își va revenii, dar în anul 2010 a făcut un gest de neiertat și anume a dat foc casei unde locuiam, de atunci ne-am mutat cu chirie.

Din salariul meu de 800 lei ne descurcăm foarte greu, 300 lei chiria și o soră la scoală, dar proprietarul casei dorește să vânda casa, apoi nu știu unde ne vom duce.

VA ROG DIN TOT SUFLETUL SI INIMA MEA AJUTATI-MA SA FAC O CASUTA UNDE SA LOCUIM IN LINISTE, SA STIM CA ESTE A NOSTRA.

Nu este nici un fel de înșelătorie sau o metodă de a face bani, eu TOT ce voi face voi face doar cu dovezi clare.

Puteți face donații prin urmatoarele mijloace :
CONT LEI : Banca Transilvania – RO70BTRL00401201T58826XX – pe numele surorii mele IOANCE ERZILIA
PAYPAL : narcis.ioance@gmail.com

Pentru persoanele care doresc să mă contacteze : narcys.narcys@gmail.com , messenger ioance.narcis@yahoo.com sau telefon 0749431570 (vă rog dacă se poate să mă contactați pe e-mail sau messenger din cauza problemei la vorbit).

MULȚUMESC DIN SUFLET ȘI DUMNEZEU SĂ VĂ DEA MULTĂ SĂNĂTATE

2 thoughts on “Ajutor pentru o casa – caz umanitar

  1. Sincer in asemenea situatie e mai bine in chirie iar orice ban care ramane peste ,pus de-o parte si mers inainte. Nu e o solutie sa dai pe o casa 15-20 sau 50 mii euro apoi sa stai cu salar de 800 lei. Cheltuielile la casa sunt mai mari decat la un apartament cu 1 – 2 camere iar iarna va scoate cu forta banii din buzunar intretinerea. Sunt oameni care traiesc linistiti o viata in chirie , noi romanii de ce trebuie sa murim de foame in propiul apartament, in loc sa stam in chirie si sa putem si trai ?

    1. Nu vreau sa imi cumpar casa , vreau sa-mi fac din lemn si lut una mica , la tara nu sunt mari cheltuielile.

      Multumesc,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *